România – Ținutul Secuiesc
Foto: Jurnal LifeStyle

Încă nu mă satur de țara asta pe care o plac numai în calitate de turist și doar pentru munții ei. După ce am jurat că marea noastră va rămâne doar un punct pe hartă, pentru că, ultima dată, m-au copleșit mizeria, hoția și prostia strânse parcă special în vârf de sezon estival pe malul ”occidental” al Mării Negre, am continuat să caut frumosul la umbra pădurilor – câte au mai rămas.

Un drum de două ore între Brașov și Sighișoara mi-a tăiat respirația de câteva ori: și de frumusețe, dar și de amărăciune. Frumoasă e România noastră în părțile alea! Și curată! Păcat, însă, că nu – i toată a noastră! Sunt sate pitorești la granițele județelor Mureș, Harghita și Covasna. Sate cu case colorate și porți imense, în spatele cărora oameni calmi și senini îți dau binețe într-o limbă pe care nu o înțelegi dacă nu ești de prin partea locului. Străzi ca în palmă, pe care merg și bolizi de lux, dar și cirezi generoase, însă pe care nu vezi nici chiștoace și nici bălegar, semn că ceva nu prea e românesc pe acolo. Dovadă și că, la câțiva metri unul de celălalt, aproape din poartă în poartă, flutură steagurile mătăsoase, de un azuriu perfect ale Ținutului Secuiesc, pentru noi, de ani buni, un cui al lui Pepelea.

Nu dezvolt și nu intenționez să generez polemici despre autonomia Ținutului Secuiesc, dar așa am avut așa un sentiment ciudat… de parcă aș fi privit un portret superb care, fix în frunte, avea o gaură făcută aiurea cu un pistol cu bile.

Credit FOTO: Andrea Butler

Bodogaia, Hoghiz, Saschiz, dar mai ales de la Sighișoara către Baraolt, pe drumul de întoarcere spre Brașov, sate întregi cu flamuri bleu și nici urmă de tricolor. Nume de străzi scrise mai întâi în maghiară, cu fonturi generoase, apoi, timid, românește, toate fac dovada că acolo România nu e la ea acasă. Probabil sunt unul dintre cetățenii acestei țări care, în urma unei analize de patriotism, m-aș încadra la deficit grav, însă, hai să numesc ce mi-a creat amarul pe care l-am simțit drept ”orgoliu românesc”. Sunt dobrogeancă, am trăit o viață printre tătari și turci, dar nu am simțit nicio secundă vreo fărâmă de nevoie exacerbată de dominație din partea lor.

Faptul că ponderea însemnelor Ținutului Secuiesc era covârșitoare în inima României mi s-a părut o sfidare pe nu o pot trece cu vederea. Nu am fotografii – singura postată cu steagul secuiesc arborat este făcută de Andreea Butler – însă las mai jos câteva crâmpeie din țara noastră care, pentru unii, nu-i a noastră și pentru care continuă să lupte etnicii maghiari.
Cum să nu visezi la așa frumusețe?

Te invit să citești și:

Miao Village – locul pentru care timpul stă în loc FOTO

Adaugă un comentariu