De când România a semnat, ca oarba, ACTA (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), pe noi, utilizatorii fervenţi şi fideli de internet ne-a apucat furia. Nu avem chef să împărtăşim cu nimeni mai mult de cât dorim, nu vreau să-l las pe provider, oricare ar fi el, să îmi „consulte” C-ul, D-ul, E-ul sau cum oi mai avea eu chef să-mi denumesc partiţiile pentru a se asigura că nu am piratat nimic. Nu piratăm, domnilor! Mie îmi plac filmele văzute la cinematograf, cel mult în fotoliul de acasă. Nu citesc cărţi pe net, pentru că sunt de modă veche, iar muzică îmi cumpăr pe CD pentru că nu vreau să îmi încarc laptopul şi îmi place să pot păstra muzica mai mult decât până la prima virusare serioasă de soft. Cea mai tare mi se pare aia cu muzica la chef, dar aberaţiile nu se opresc aici.
IATĂ VARIANTA ÎN LIMBA ROMÂNĂ A ACTA.
Manifestele împotriva acestei legi au făcut imediat înconjurul Internetului. Celebrii creatori ai şi mai celebrilor RObotzi nu au rămas indiferenţi, aşa cum era de aşteptat, şi au lansat două episoade speciale ale serialului, în care explică, în manieră proprie, ce este ACTA şi care ar fi urmările aplicării ei.
Clipul a fost postat şi pe YouTube, cu acordul CreativeMonkeyz, de unde îl preluăm şi noi.

Adaugă un comentariu