Şapte adevăruri despre sâni

Sunt frumoşi, sensibili, sexy, mai rotunzi sau sub formă de pară, moi şi calzi la atingere…
Sânii sunt, cu siguranţă, una dinte cele mai frumoase părţi ale corpului unei femei şi unul dintre “amănuntele” pe care bărbaţii le iau mai mereu în seamă încă de la început. Deşi femeile se declară conştiente de sânii lor, sunt însă multe amănunte şi adevăruri interesante pe care acestea nu le cunosc despre ei. Dincolo de faptul că au rol semnificativ în trezirea şi menţinerea dorinţei sexuale, sânii simbolizează frumuseţe, feminitate, dar ascund şi mici secrete:
Sânul stâng este, de obicei, mai mare. De cele de mai multe ori nici nu observe, însă este certificat faptul că sânul stâng este, întotdeauna, mai mare decât dreptul. Nici mameloanele nu sunt simetrice sau de dimensiuni egale.
Fiecare femeie are păr pe sâni. Cu siguranţă domnii vor face ochii mari citind aceste rânduri, dar este adevărat: nu există femeie care să nu aibă în jurul mamelonului între 2 şi 15 fire de păr care cresc drept. Cu cât pielea este mai închisă la culoare, cu atât părul este mai negru. În plus, ca şi la faţă, şi pe sâni pot să apară coşuri sau puncte negre, aşa că este necesară o îngrijire deosebită a lor pentru a evita aceste situaţii neplăcute.
Un sân mediu cântăreşte aproximativ o jumătate de kilogram. Fiecare dintre sâni reprezintă aproximativ 4-5% din masa de grăsime din organism, adică 1% din masa corporală a unei femei normoponderale. Grăsimea de pe sâni creşte pe măsură ce femeia înaintează în vârstă. De asemenea, nu uitaţi că fumătoarele au sânii mai puţin fermi şi mai puţin fini decât nefumătoarele.
Peste 2 milioane de femei au sânii siliconaţi. De la Pamela Anderson până la Katie Price, mai mult de 2 milioane de doamne şi domnişoare au implanturi mamare. Motivele pentru care ele recurg la astfel de ajustări sunt destul puţine şi gravitează, de regulă, în jurul nemulţumirii de propriul aspect. Tocmai de aceea, aproape toate femeile care au recurs la implantul cu silicon s-au declarat mulţumite de rezultatele intervenţiei. Deşi statisticile arată că vârsta medie la care doamnele recurg la protezele mamare este de 34 de ani, realitatea demonstrează un fapt îngrijorător: vârsta scade dramatic de la an la an.
Sânii devin mai mari când sunt excitaţi. Ca şi penisul, mameloanele şi sânii devin mai fermi şi mai mari atunci când sunt excitaţi.
Sânilor nu le place zgâlţâiala. Joggingul, gimnastica sau pot afecta fermitatea sânilor. De aceea este recomandat să purtaţi un sutien adecvat, care să micşoreze balansul. Chiar dacă nu vă plac sutienele, trebuie să nu uitaţi că rolul lor principal este acela de a proteja sănătatea sânilor.
Sânii îşi pierd, în timp, forma iniţială. Deşi poate părea ciudat, aflaţi că acelea care prefer să doarmă pe burtă îşi pun în pericol forma sânilor. Poziţia de somn cea mai puţin “periculoasă” pentru sâni este pe o parte. Indicat ar fi chiar să aşezaţi o perniţă sub sâni în timpul somnului.

Adaugă un comentariu