Magneziul este unul dintre cele mai importante minerale pentru organismul uman. De ce? În primul rând pentru că este unul dintre cei mai eficienţi agenţi de neutralizare a plumbului, cadmiului şi a altor substanţe toxice. Studiile arată că în fiecare an nivelul de plumb din organismul uman creste, iar nivelul magneziului scade.  Carenţele de magneziu apar în urma unui regim alimentar dezechilibrat, a consumului de ceai, sucuri acidulate, alimente semipreparate sau fast-food, pe care copiii le iubesc. Părinţii ştiu că este greu să-i explici unui copil pericolul pe care îl reprezintă aceste produse pentru sănătate şi chiar mai greu să refuzi să-i faci toate poftele.
Suplimentele alimentare pe bază de magneziu sunt necesare pentru a neutraliza efectele unui stil de viaţă nesănătos. Copiii sunt mai vulnerabili decât adulţii în faţa agresivităţilor mediului înconjurător şi a ritmului de viaţă alert la care suntem supuşi în ultimul timp.
Astfel, din grijă pentru sănătatea copiilor, Zdrovit România a lansat pe piaţa românească Kidimag – Magneziu de nota 10, unicul supliment alimentar destinat copiilor mai mari de trei ani, hiperactivi, impulsivi care au dificultăţi de concentrare, deficienţe de atenţie, tulburări de memorie şi somn sau care chiar manifestă o stare de somnolenţă exagerată. Unicitatea produsului constă în formula specială de pidolat şi citrat de magneziu, care este absorbită mai uşor în organism, datorită vitaminei B6.
„Noi încercăm să împărtăşim descoperirile şi cunoştinţele noastre din domeniul sănătăţii tuturor părinţilor, pentru ca aceştia să îşi poată proteja cât mai bine copiii de impactul negativ al mediului înconjurător şi implicit să aibă grijă ca aceştia să aibă o viaţă frumoasă şi sănătoasă. Problema deficienţei de magneziu trebuie rezolvată curand, altfel, aceasta va ajunge să fie transmisă ca moştenire genetică generaţiilor următoare”, a declarat Attila Lorincz, director general Zdrovit România, în timpul evenimentului de lansare care a avut loc în urmă cu o săptămână.
 

Adaugă un comentariu