Sufocat de o Capitală transformată tot mai mult într-o uzină în care muncim ca roboţii, socializăm la nevoie şi visăm la un petec de fericire, imaginea unei pajişti unde să călăreşti în voie te face să râzi aproape isteric, ca în faţa unei prăjituri când eşti în plină cură de slăbire. Cu toate astea, oaza de bine există la aproape 17 km de Bucureşti.
Născut din pasiunea a doi chirurgi oftalmologi, Ozana şi Cristian Moraru, clubul hipic Equestria se întinde pe o suprafaţă de 2,5 ha, în satul Tâncăbeşti (Snagov). Ozana îl iubeşte pe Platon, calul ei în vârstă de 17 ani, căruia i se datorează şi apariţia centrului de echitaţie pe care nu îl priveşte ca pe o afacere, ci ca pe un stil de viaţă.
Dacă iei în calcul prestigiul de care se bucură, numărul impresionant de exemplare cabaline – 22 cai (14 proprii şi 9 în pensiune) – şi dotările, ai spune că Equestria are o vechime la fel de mare ca a hergheliei de la Mangalia. De fapt, clubul este tinerel, are numai 2 ani, dar se mândreşte că este cea mai bine dotată bază hipică din ţară, cu singurul manej acoperit din România, care este acreditat internaţional.
Şi în primăvara aceasta, firul de iarbă se lasă călcat de copită de Oldenburg, Hannover, Belgian van Blut, Selle Francais şi CSR ( Cal Sportiv Românesc) pentru că s-a redeschis sezonul de călărie în aer liber. Clubul Equestria dispune de terenuri de concurs și manej, padocuri, 50 de boxe pentru cai, manejuri acoperite, tribune pentru 200 de spectator, dar şi un hotel şi un restaurant cu o capacitate de 50-60 de persoane, precum şi o terasă exterioară.
Equestria are acum publicul său, preponderent feminin, şi a devenit o oază de relaxare nu numai pentru doamnele din lumea bună. Proprietarii anunţă că toţi elevii şcolii de echitatie a clubului din Tâncăbeşti pot beneficia de abonamente de 10 lecţii de călărie, care, pe lângă o reducere a preţului de 10% per lecţie, include şi un bonus: o a 11-a lecţie gratuită. In plus, la două abonamente succesive, elevii Equestria au reducere de 10% la orice produs din magazinul cu produse de echitaţie din incinta complexului de agrement de la Tâncăbeşti.
Om galopa şi noi pe coamă de murg şi-om trage în piept aer de primăvară mirosind a verde şi a linişte…

Adaugă un comentariu